RomanianEnglishItalianSpanish

Stomatologie Copii

Stomatologie Copii iasiPentru că zâmbetul copilului dumneavoastră este important pentru noi, în cadrul clinicii dentare Artem Dental micii pacienți sunt tratați cu cea mai mare atenție, astfel încât să se simtă confortabil și să își depășească toate temerile.

Pentru ca prima vizită a copiilor dumneavoastră la stomatolog să nu fie o experiență traumatizantă, recomandăm ca aceasta să se facă atunci când copilul nu are dureri, pentru a nu asocia mersul la stomatolog cu durerea. De asemenea, recomandăm controalele periodice pentru a depista la timp problemele dentare.

La control urmărim:

  • Depistarea cariilor și a deficiențelor de creștere a oaselor maxilare.
  • Identificarea obiceiurile vicioase și efectele lor nocive pe termen lung ( de ex. sugerea degetului mare duce dinții superiori în afara și bărbia înapoi).

Este important de reținut că:

  • Dinții de lapte sănătoși sunt esențiali în menținerea spațiului de erupție pentru dinții definitivi.
  • Infecțiile la dinții de lapte pot afecta și dinții definitivi situați mai profund în interiorul osului.
  • Se recomandă control periodic la 3-6 luni, deoarece cariile la copii pot evolua rapid.

Analgo-sedare intravenoasă asistată de medic specialist A.T.I.

Nevoile speciale ale copiilor pe parcursul tratamentul stomatologic sunt rezolvate acum prin intermediul procedurii de analgo-sedare asistată de medicul nostru specialist A.T.I., dr. Valentin Munteanu.

Acest tip de anestezie permite copilului dumneavoastră să beneficieze de un tratament dentar complet, fără ca acesta să simtă disconfort, fără să audă sunete sau să aibă senzații care să-i amplifice teama. Procedura de analgo-sedare poate fi aplicată indiferent de vârsta copilului.